Relația controversată a Bisericii Ortodoxe Române cu Mișcarea Legionară

Relația controversată a Bisericii Ortodoxe Române cu Mișcarea Legionară Autor: Alexandru Voicu | Legiunea Arhanghelului Mihail continuă și în prezent să suscite nenumărate controverse din cauza acțiunilor și credințelor sale. O formațiune, considerată de unii politică, de alții o sectă, care a reușit să integreze în discursul politic și un limbaj religios ce a reușit să capteze atenția Bisericii, a clerului (în special cel inferior) și a populației rurale, cea mai numeroasă de altfel în România interbelică. Biserica Ortodoxă Română și Mișcarea Legionară au mai multe caracteristici în comun, dar una definitorie Mișcării a fost exaltarea creștin-ortodoxiei, având în vedere că a fost singura mișcare totalitară de dreapta într-o țară creștin-ortodoxă; în Bulgaria au existat două mișcări cu puține realizări – Nationala Zadruga Fascisti condusă de Alexander Stalisky și Mișcarea Națională a fostului prim-ministru bulgar Alexander Tsankov, în Grecia apare Ethniké Enosis Ellados, dar nici una dintre aceste grupări nu prezintă influențe religioase. Singura formațiune politică interesantă este cea a Tinerilor Ruși (Mladoross), fondată de exilatul rus Alexandru Kasem-Beg.[1] Biserica Ortodoxă Română reprezenta în perioada interbelică o renaștere a spiritului românesc în fața lui Dumnezeu. Astfel, tendința românilor de a fi devotați bisericii de care aparțin a fost exploatată de forțele politice laice. Această exploatare a sentimentelor religioase are loc în ciuda părerilor unor intelectuali precum Nae Ionescu, care considera ca Mișcarea Legionară merge pe drumul națiunii care este echivalent cu cel al mântuirii[2]. Mircea Eliade aprecia la rândul său că Mișcarea nu era un partid politic în adevăratul sens al cuvântul, ci doar o organizație sau o sectă mistică[3]. Naționalismul este o caracteristică comună Bisericii Ortodoxe și a mișcărilor de extremă dreapta, dar și aici există nuanțe structurale. Biserica combină umanitarismul creștin cu un puternic antisemitism, pe când naționalismul extremei dreapta este spiritualist și îndreptat cu violență spre burghezie[4]. Ambele atacă fără a-și construi baze concrete liberalismul și tot ce ține de el – literatura, pozitivismul sau materialismul economic. Mișcarea Legionară susține un stil de viață strict, în care omul nu are voie să pună la îndoială credința strămoșească. De altfel, unul din punctele definitorii ale ideologiei și practicii Gărzii de Fier a fost acela al credinței absolute în puterea divinității, atitudinea religioasă fiind, practic, o notă obligatorie pentru toți membrii mișcării. În acest sens, Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Legiunii Arhanghelului Mihail, spune despre membrii fondatori ai Gărzii ca erau oameni credincioși, și nici unul nu era ateu: Toți credeam în Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi.[5] Mai departe, în cadrul unei circulare din 23 februarie 1936, Căpitanul spune că un comandant legionar are o singur cusur: imposibilitatea de a crede în Dumnezeu, cusur ce a fost tratat pentru un an, dar fără nici un rezultat notabil.[6] Ca o consecință a acesti descoperiri, Mișcarea mai emite o circulară, la 25 octombrie 1936, în care cere ca recrutarea membrilor să se facă pe baze foarte severe, astfel încât în Mișcare să intre doar elementele capabile de credință în Dumnezeu și în viitorul acestui neam[7], insistând foarte mult asupra credinței religioase și mai ales asupra identității între mișcarea legionară și credința religioasă/ortodoxă. Biserica rămâne și în secolul XX, potrivnică oricăror tentative de modernizare a societății românești, fiind naționalistă și considerând că modernismul este echivalent cu vechiul dușman al creștinismului – francmasoneria. Alt liant în relația celor două entități a fost reprezentat de antirepublicanismul foarte pronunțat al celor două. Pe de altă parte, ele susțin un regim monarhic, de orice tip ar fi el, dar nu accepă formarea unui anturaj influent în jurul monarhului – o camarillă asemănătoare cu cea din jurul regelui Carol al II-lea. Politica externă ne relevă două viziuni total opuse: Biserica Ortodoxă Română este de acord cu politica de alianțe promovată de România cu statele nerevizioniste, și în special cu Franța, pe când Mișcarea Legionară este contrară oricăror entități occidentale (Societatea Națiunilor) și consideră propice o apropriere de țările cu o ideologie asemănătoare – Germania și Italia[8]. Totuși, ambele combat cu toate forțele două mari probleme ale creștinismului: ateismul și comunismul. Preoții au fost atrași de Mișcarea Legionară, fiind convinși că ea reprezintă o veritabilă religie, și nu o mișcare politică, având un limbaj politic ce abunda de termeni religioși, un exemplu fiind și un text fondator al Legiunii, scris de Ion Moța[9]. Alte motive pentru care preoțimea se simte atrasă, este antisemitismul resimțit de unii preoți, ca persoane individuale. Elementele defavorizate din armată si Biserică – clerul inferior – se simt atrași de retorica Mișcării Legionare, sunt mult mai antrenate în sprijinirea acesteia, pe când clerul superior are atitudini conjuncturale de cele mai multe ori.[10] Compatibilitatea între Biserică și Mișcare apare acolo unde există o critică similar de dură pe care ambele entități o fac formelor de viață moderne. Ambele critică degenerarea pe care o produce modernitatea pe plan social, având în vedere în această direcție, creșterea relevanței materialismului, senzualismului, disprețul față de austeritate, asumarea unor stiluri de viață care nu s-ar încadra cu viața românească. Diferențele între Biserică și Mișcare apar și în privința raportării la puterea politică, Mișcarea nu se considera o forță politică în slujba Bisericii, ci o armată laică, o adevărată pepinieră a Bisericii, punându-se chiar un semn de egalitate între legionar și preot[11]. Viața politică națională trebuie recreștinată pentru ca acțiunea politică și condiția de preot să devină compatibile, iar vectorii acestei schimbări trebuie să fie preoți formați de școala legionară.[12] Se impune însă o distincție pe care o face chiar Codreanu, între planul istoric pe care acționează Biserica Ortodoxă și planul istoric pe care acționează Mișcarea. În concepția lui Codreanu, Biserica acționează la nivel divin/transistoric, în planul credinței, în timp ce Mișcarea Legionară se află la nivelul său istoric, existând un decalaj între linia pe care merge biserica (esențială a ortodoxismului) și cea a Mișcării.[13] Diferența este una de nivel, și nu de structură: se consideră că Mișcarea ar reprezenta instrumentalizarea unei forțe politice, a confesiunii est-europene, iar cele două planuri nu pot fi amestecate. Mișcarea își asumă religiozitatea ca o stare de fapt a sa, fără a confunda vocația religioasă a Bisericii cu cea a Mișcării. Această diferență de nivel poate fi înțeleasă mai bine în măsura în care vor fi analizate conceptele credinței creștine. Unul dintre acești termeni este al morții creștine: în concepția ortodoxă, moartea este valorificată teologic, fiind văzută ca o ipostază asumată, nu este o simplă distrugere a omului, ci un mijloc prin care omul ajunge în fața judecății finale.[14] Mișcarea acceptă moartea ca un plan ce transcede existența terestră a omului. Totalitarismul a legat acest cult al morților de cultul eroilor – un cult laic, legionarii fiind prezenți prin spirit în rândul celor vii, moarte fiind identificată cu nunta în balade: Moartea, numai moartea legionară ne este cea mai scumpă dintre nunți[15]. Prin intermediul acestui cult, înțelegerea dintre legionari este sudată încontinuu. Mișcarea Legionară folosește în mod intensiv simbolistica religioasă în toate ceremonialele importante. Pentru Mișcare, cei morți în credința acesteia nu reprezintă niște persoane față de care se arată compasiune și o atitudine depresivă, ci mai curând, cei morți devin repere obligatprii ale identității politice a Gărzii, ei fiind prezenți activi în interiorul comunității legionare și impun linia de urmat. Mișcarea copiază practic o procedura specifică fascismului italian, și anume invocarea celor morți prin formula prezent. Avem de-a face și cu o resemnificare a crimei, în sensul că moartea nu devine doar un mijloc de intrare într-o elită ficțională a Gărzii, ci ea devine un instrument clar de represiune împotriva dușmanilor Gărzii. O problemă a relației Biserică-Mișcare și a religiozității apare acolo unde Mișcarea își asumă crima politică, intrând astfel într-un conflict ireductibil cu planul religios care cere să nu-ți ucizi semenii. Unul din teologii integrații Mișcării – Gheorghe Racoveanu – discută această situație conflictulă: mai este absolvit de această crima, legionarul care ucide? El vorbește despre diferența între crima obișnuită/ordinară și cea făcută de Mișcare, considerând că păcatul creștin nu poate apăsa la nesfârșit pe umerii respectivei persoane. În această privință nu există o unitate a punctelor de vedere, căci Zelea Codreanu și Moța consideră că acest păcat rămâne total și etern, astfel că trebuie găsită o cale de mântuire, o cale prin care acel păcat să fie asumat. Relația Biserică-Mișcare cere și stabilirea unui echilibru între puterea laică și Dumnezeu. Odată cu asasinarea primului ministru I.G. Duca, patriarhul Miron Cristea stabilește împreună cu Sfântul Sinod o atitudine ambiguă față de mișcare. Pentru patriarh, Mișcarea nu este responsabilă în integralitatea sa de crima care a condus la moartea lui Duca, responsabili fiind cei trei legionari și influențele anarhice și violente care și-au făcut simțită prezența în Mișcare. O asemenea interpretare indică mai curând o intenție de camuflare a tendințelor din Mișcare, unde crima politică nu a reprezentat mai degrabă o intenție de camuflare a tendințelor din Mișcare, unde crima politică nu a reprezentat un efect al garniturii minoritare din Gardă. Biserica nu este de acord cu acțiunile Gărzii: în ianuarie 1928 condamnă vandalizarea mormintelor evreiești de la Piatra Neamț, iar un periodic al Bisericii – Telegraful român – critică în rândurile sale asasinarea lui Duca.[16] Deși împărtășea codul de valori al Mișcării, Biserica nu putea să nu condamne radicalismul organizației, pe care nu-l putea accepta. După asasinarea lui Duca, Sfântul Sinod redactează o pastorală în care îndeamnă la liniște și își manifestă îngrijorarea față emergența violenței în rândul tineretului.[17] O altă ipostază istorică prin care Gardă și-a făcut prezentă atitudinea a fost războiul civil din Spania. El a reprezentat în concepția Mișcării Legionare, confruntarea violentă între forțele divinității și cele ale Antichristului. Ion Moța motivează plecarea sa printr-o expresie plastică: Se trăgea cu mitraliera în timpul lui Christos. Biserica vedea și ea acest război ca o luptă între creștinism și ateism. Biserica Ortodoxă se raportează favorabil la ideea mișcării în ceea ce privește războiul civil spaniol. În momentul în care cadavrele celor doi legionari morți – Ion Moța și Vasile Marin – sunt aduse în țară, Biserca participă într-o măsura disproporționată la funeraliile celor doi. În Capitală participă peste 200 de preoți la inmormântarea celor doi, printre care un mitropolit și doi episcopi, iar la ceremonie au participat peste 30 000 de oameni. Este semnul evident al solidarității aproape instituționale a bisericii, prin înalții săi ierarhi, cu destinul politic al Mișcării, cu vocația anti-comunistă și religioasă pe care o demonstra Mișcarea. Această atitudine mai poate fi interpretată și altfel: Biserica este solidară cu Garda de Fier, atât timp cât această formațiune politică – Partidul Totul pentru Țară – se află în consens cu așteptările și dorința societății românești. Moartea celor doi legionari a fost considerată o formă de martiriu modern pentru credință.[18] Când acest echilibru se rupe, apare o distonanță între puterea laică și Mișcarea Legionară, Biserica retrăgându-și sprijinul politic. Acest recul de atitudine este dat și de hotărârea Bisericii de a interzice implicarea preoților în activități politice cum ar fi sfințirea de steaguri, de tabere de muncă, de participarea la ceremonii legionare sau chiar de integrarea în rândurile Mișcării. În cadrul taberelor de muncă, legionarii reparau sau construiau biserici, drumuri spre mănăstiri sau troițe. Acest lucru a dus la luarea de poziții din partea Ministerului Cultelor, care a cerut Bisericii să nu se mai lase folosită în mod abuziv de forțele politice, astfel încât Sfântul Sinod a cerut oricăror administrații bisericești să informeze ministerul în care unei astfel de oferte.[19] Orice încercare a guvernului de a scoate Partidul Totul pentru Țară în afara scenei politice nu s-a putut realiza atât timp cât clerul nu înceta cu manifestările de solidaritate. Biserica a refuzat să ceară neimplicare politică totală, spunând că vor susține toate forțele cu o ideologie ce nu aduce pagube creștinismului. Biserica cerea de asemenea ca statul să nu se despartă de biserică, și clamând dispariția spiritului secularismului.[20] Chiar și așa, unii legionari mai extremiști îl vor numi pe Miron Cristea, trădător al națiunii[21]. În momentul în care Mișcarea trece la o atitudine radical ostilă autorităților statului – mai exact în situația executării lui Armand Călinescu – noul patriarh Nicodim dă publicității o pastorală extrem de dură la adresa asasinilor lui Călinescu, spunând că orice crimă este pedepsită de legile omenești și mai ales de cele dumnezeiești, cu atât mai mult cu cât o asemenea crimă este pedepsită de Dumnezeu în momentul în care victimă cade o autoritate a statului și într-o împrejurare importantă.[22] Dumitru Stăniloaie critică și el nu doar asasinarea lui Călinescu, dar solicită imperativ supunerea populației civile față de dictatura carlistă, vorbind explicit despre obligația cetățenească de a nu mai cere socoteală puterii laice în vremuri de criză. Când Biserica Ortodoxă se află în ipostaza relegitimării regimului politic – în septembrie 1940 – se observă din nou disjuncția pe care înalții ierarhi o fac între puterea laică – generalul Antonescu – și guvernul acestuia. Biserica se solidarizează cu generalul, stabilind o distincție între supune și solidaritate cu persoana generalului și Mișcarea care nu e obiect al acestei solidarități. Rebeliunea legionară a fost un nou moment de criză a Mișcării, iar Sfântul Sinod s-a desolidarizat în totalitate de gestul anarhist al Mișcării, și are o apropiere clară față de noul regim antonescian. Biserica Ortodoxă Română s-a aflat într-o relativă echivalență – ideologică și politică – cu Mișcarea, atunci când ea a corespundea așteptărilor puterii laice și societății românești. Atunci când Garda devine minoritară față de voința puterii laice, atitudinea Bisericii se schimbă într-o ostilitate radicală.

Limbaj Revoluționar

Î

motto: “Oamenii merg înainte numai fiindcă n-au învătat nimic. Dacă experienta generaţiilor precedente ar face parte din patrimoniul obligatoriu al fiecăruia, Istoria ar fi încetat de mult.” – Cioran

Au trecut o sută de ani, dar timpul nu a reuşit să modifice discursul violent al omului politic de stânga, mai précis al conducătorului/ conducătorilor unei mişcări revoluţionare. El a rămas acelaşi ca fond şi diferă foarte puţin ca formă, pastrându-şi scopul : de a cuceri puterea pentru a păstra veşnicia Utopiei.

• V.I.LENIN
  - “Îl considerăm pe Wilhelm al II-lea un bandit încoronat care merită pedeapsa cu moartea la fel de mult ca şi Nikolai al II-lea[...] Vom curăţa Rusia pentru mult timp de acum înainte. Lucrul acesta trebuie făcut imediat… Arestaţi câteva sute, fără să le spuneti din ce motiv.”
  V. PONTA – ”O să câştigăm alegerile. O să-i băgăm şi în închisoare, să nu vă faceţi niciun dubiu, măcar la asta mă pricep.”

• V.I. LENIN
  - “Nikolai al II-lea un semi-idiot, slab de minte, un monstru cretin.”
  V.PONTA
  - ”Alături de mulţi oameni în această seară, nu am văzut un preşedinte al României, ci un dictator în delir, a încălcat în acestă seară din nou Constituţia.”
  - “Au primit un delir al unui om rupt de realitate, înconjurat de nişte paiaţe acolo…”
  CRIN ANTONESCU
  - “Deci nu te poţi duce ca un beţiv la cârciumă, când eşti şeful statului, să-ţi dai părerea tu asupra istoriei naţionale şi asupra simbolurilor naţionale.”
  - “Domnul preşedinte e neam prost, e limpede. Cumva, e şi ignorant.”

• V.I. LENIN
  - ”Noi nu recunoaştem nici libertatea, nici egalitatea, nici democraţia muncii dacă acestea încalcă interesele emancipării muncitorilor de sub asuprirea capitalului.”
  - “Sunt sigur că zdrobirea cehilor… precum şi lichidarea chiaburilor care sug sângele poporului se vor desfăşura în mod exemplar, fără milă.
  V.PONTA
  - “Iresponsabilitatea acestor oameni… denotă foarte clar că sunt rupţi de realitate. Trăiesc într-o lume a lor, a celor foarte bogaţi, trăiesc extraordinar de bine aici în România, dar şi în alte ţări. Mai devreme sau mai târziu finalul lor este aproape.“

• V.I. LENIN
  - ”Spânzuraţi… nu mai puţin de 100 de chiaburi, oameni bogaţi care sug sângele poporului“.
  V. PONTA – “Udrea nu e româncă, trăieşte în lumea ei, a domnului Boc şi a celor foarte bogaţi care trăiesc bine furând banii românilor.”

• V.I.LENIN
  - ”Îl vom pune pe fiecare (ofiţer) sub comanda unui comisar… Poate că ar fi nevoie de doi comisari care să ştie să-şi folosească pumnii.”
  V.PONTA – “Am vrut să îl bat pe Emil Boc şi nu m-a lăsat Dan Nica. Şi pe 1 octombrie mi-a zis: ‘Victore, de ce nu te-oi fi lăsat?!’ Şi acum regret, dar poate mai am ocazia.” (intalnirea cu organizatia PSD Arges)

• V.I. LENIN
  - ”Guvernul se clatină. Trebuie să-l strivim cu orice preţ! Dacă aşteptăm ne autocondamnăm la moarte.”
  M.DIACONU(senator PNL)
  - ”Această revoltă nu trebuie să se oprească până nu vom atinge ceea ce ne trebuie: «Jos Băsescu!». Nu pentru că noi vrem Jos Băsescu!, ci pentru că trebuie Jos Băsescu!“

• V.I.LENIN
  - “Bătrânul bolşevic avea dreptate să-i răspundă afirmativ cazacului care îl întrebase dacă fură: sigur că da, acesta este bolşevismul; furăm ceea ce s-a furat mai înainte”.
  V.PONTA
  - “Sistemul de furt, de fraudare şi de cumpărare a voturilor. Ştiam asta, ştiam că ne batem cu ei în felul ăsta. Trebuia să câştigăm la 10 procente ca să fim siguri de victorie, nu am câştigat la 10, probabil că am câştigat decât la trei patru şi atunci sistemul lor a fost mai bun”.

• V.I. LENIN
  - “Războiul claselor reprezintă lupta unei părţi a poporului împotriva celeilalte… este lupta proletarilor sau a muncitorilor împotriva propietarilor sau a burgheziei.”
  CRIN ANTONESCU (către sindicalişti)
  - “Nu ştiu pe cine veţi vota, dar vă iubim, suntem alături de voi şi vă spunem bine aţi venit! Mulţi dintre voi, cei care acum, fără a fi membri ai vreunui partid politic, votanţi sau simpatizanţi ai USL, mulţi ne-aţi întrebat «când ne scăpaţi de ăștia». De ăştia nu putem scăpa decât împreună. De aceea vă spun, bine aţi venit, scăpăm de ăştia!“

Ultima Ora

EXCLUSIV! Adrian Năstase și-ar putea executa sentința la penitenciarul de femei de la Târgșor

 Andrei Dumitru 30/01/2012 · 

Adrian Năstase în uniforma penitenciarului de femei de la Târgșor

Adrian Năstase a fost condamnat astăzi la 2 ani de închisoare, cel puțin până la recurs şi sentința definitivă.
Surse din anturajul lui Adrian Năstase ne-au declarat că fostul premier este pesimist în privința recursului, așa că și-a făcut deja planuri pentru cei doi ani după gratii.  Potrivit acestora, în cazul în care va fi condamnat definitiv, Adrian Năstase le va cere judecătorilor să-i mute executarea pedepsei la penitenciarul de femei de la Târgșor.
Principalul motiv invocat de Adrian Năstase ar fi aglomerația din închisorile pentru bărbați, numărul de ouă pe metru pătrat fiind mai mare decât cel de la Cornu. De asemenea, fostul premier are o aversiune față de semnele de circulație, pantofi, perii de 15, perii de 20, bidinele și alte produse care se fabrică prin închisori.
„Închisorile de femei sunt, de obicei, mai goale, iar muncile mai frumoase. Domnu’ Adrian poate să picteze sau să croșeteze ciorapi și milieuri”, ne-a declarat sursa noastră din anturajul lui Adrian Năstase.

Georgică Cornu, proprietarul firmei Confort

Firma milionarului timişorean Georgică Cornu, Confort, a depus la o licitaţie pentru o lucrare la un drum  judetean un document al CNADNR falsificat. Acun 2 saptamani s-a descoperit ca aceiasi firma a depus acre false la o licitatie la ARAD. Daca in orasul de pe Mures licitatia a fost amanata, la Mehedinti licitatia a fost castigata de Condort

. 
În primăvara anului trecut, Consiliul Judeţean Mehedinţi a organizat o licitaţie pentru proiectul „Reabilitare DJ 606 (limită judeţ Dolj) - intersecţie DJ 566, judeţul Mehedinţi". Concret, a fost scoasă la licitaţie lucrarea de modernizare a 65 de kilometri de drum judeţean, proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, din care 85% sunt bani europeni. Printre participanţii la licitaţie s-au numărat şi firma SC Confort SA, deţinută de „regele asfaltului din Banat" Georgică Cornu, şi firma craioveană SC Erpia SRL (în asociere cu o societate din Bucureşti).

În urma licitaţiei, asocierea formată din Erpia şi firma bucureşteană a fost descalificată. Printre documentele depuse de firma câştigătoare, Confort, se află, însă, şi un document emis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Actul este un „certificat privind experienţa antreprenorului", care atestă că societatea a mai executat lucrări similare. La solicitarea Erpia, CNADNR a transmis o adresă prin care a arătat că nu a emis un astfel de document, cel despre care făceau referire reprezentanţii Erpia fiind fals.

Metoda prin care s-au falsificat actele Primăriei Timişoara pentru „regele asfaltului” din Banat a fost dezvăluită! Procurorii încă dorm

„Documentul este lovit de inopozabilitate întrucât a fost întocmit cu nesocotirea unor cerinţe de publicitate, cum ar fi lipsa unui număr de înregistrare de la sediul societăţii noastre sau lipsa datei de pe actul indicat. În consecinţă, documentul nu este recunoscut ca valabil de către CNADNR", a confirmat, pentru „Adevărul", purtătorul de cuvând al DRDP Timişoara, Cosmin Ţântă. 

Falsuri ignorate pe toate fronturile

Firma care a fost declarată respinsă a contestat licitaţia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). În contestaţie, reprezentanţii firmei reclamă o serie de argumente tehnice pentru care firma Confort a câştigat în mod ilegal licitaţia. Unul din aspectele reclamate de reprezentanţii Erpia se referă şi la documentul falsificat. „Consiliul constată că acesta (n.r. - documentul) a fost depus în copie legalizată prin încheierea de legalizare a notarului Cinca Remus, deci nu pot fi făcute comentarii asupra conformităţii documentului depus în cadrul procedurii cu originalul acestuia", se arată în decizia CNSC, prin care contestaţia a fost respinsă.

Actul pe care Compania Naţională de Drumuri nu-l revendică

Fără altă cale de atac pe linie administrativă, reprezentanţii firmei Erpia au contestat licitaţia în instanţă. Motivele invocate cu ocazia contestaţiei de la CNSC au fost prezentate şi aici, fiind chiar argumentate. „Legalizarea actului de către un notar public nu înlătură suspiciunile privind legalitatea sa, întrucât legalizarea documentului ar fi trebuit să cuprindă toate paginile sale (nu apar ştampila şi semnătura notarului), ştampila prezentată drept probă şi reţinută de CNSC nu dovedeşte că încheierea se referă la documentul în cauză", au arătat reprezentanţii Erpia, în instanţă.

Tupeu: „Sunt simple suspiciuni"

Mai mult decât atât, la dosar a depus o întâmpinare şi Consiliul Judeţean Mehedinţi. În documentul emis de CJ Mehedinţi se arată punct cu punct de ce firma „regelui asfaltului" trebuie declarată câştigătoare a licitaţiei. „Toate documentele prezentate au fost considerate conforme, îndeplinind condiţiile solicitate prin fişa de date a achiziţiei. Asupra veridicităţii datelor înscrise în aceste documente şi-a angajat răspunderea ofertantul. Contestatarul, dacă doreşte, poate acuza eventual ofertantul SC CONFORT SA de fals, şi în acest sens se poate adresa justiţiei", arată Consiliul Judeţean Mehedinţi în documentul depus în instanţă.

În dosar au intervenit şi reprezentanţii Confort, care răspund cu mult tupeu acuzaţiilor de fals. „În faţa instanţei de judecată nu se pot formula cereri bazate pe simple suspiciuni, neavând vreun temei de drept. În mod corect CNSC a reţinut că nu se poate erija într-un adevărat detectiv la solicitările contestatoarei, bazate doar pe simple suspiciuni", se arată în documentul depus la Curteade Apel Craiova şi semnat de asociatul lui Georgică Cornu, Lucian Caraiman. În iunie 2011, magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, irevocabil, că firma deţinută de „regele asfaltului" din Banat este câştigătoarea proiectului de 100 de milioane de lei.

Georgică Cornu: „Habar nu am"

„Regele asfaltului" din Banat, renume câştigat în urma afacerilor cu statul, susţine că nu ştie nimic de noul caz de fals în care este implicată societatea pe care o deţine. „Nu mă ocup de aşa ceva. Eu nu am nimic, habar nu am, nu am participat eu personal la nicio licitaţie, nu am semnat nicio hârtie, nu am pus pe nimeni să ia vreun document. Dacă nu este semnătura lor, foarte bine, să o conteste", a spus Georgică Cornu, pentru „Adevărul".

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, care ar trebui să se considere lezaţi de falsificarea documentelor care le aparţin, susţin că situaţia a fost transmisă la CNADNR. „Am prezentat punctul nostru de vedere la Bucureşti. Ce s-a întâmplat de acolo, nu ştiu", a spus şeful DRDP Timişoara, Sorin Lucaci.

"Nu mă ocup de aşa ceva. Eu nu am nimic, habar nu am, nu am participat eu personal la nicio licitaţie, nu am semnat nicio hârtie.''
Georgică Cornu om de afaceri

Act nerecunoscut  de cnadnr

Documentul prin care firma lui Georgică Cornu a câştigat licitaţia este un „certificat privind experienţa antreprenorului". La solicitarea firmei concurente, CNADNR a transmis o adresă prin care a arătat că nu a emis un astfel de document.

Alte falsuri ignorate de procurori

Cazul documentelor false depuse de Confort la licitaţia de la Mehedinţi nu este singular. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni, că firma deţinută de „regele asfaltului" a depus la o licitaţie de la Arad documente ale Primăriei Timişoara falsificate. Singurul lucru bun în acest caz a fost că licitaţia s-a anulat în timp util. În rest, în ciuda dovezilor zdrobitoare de falsuri prezentate de primarul Gheorghe Ciuhandu, procurorii de la Parchetul Judecătoriei Arad încă nu s-au autosesizat pentru a depista cine este autorul falsurilor. O plângere penală nu poate fi luată în calcul pentru că cei din Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă, refuză să facă acest lucru, iar cei de la Primăria Timişoara au justificat că nu deţin documentele în original.