Totalul afișărilor de pagină

marți, 31 ianuarie 2012

Limbaj Revoluționar

Î


motto: “Oamenii merg înainte numai fiindcă n-au învătat nimic. Dacă experienta generaţiilor precedente ar face parte din patrimoniul obligatoriu al fiecăruia, Istoria ar fi încetat de mult.” – Cioran

Au trecut o sută de ani, dar timpul nu a reuşit să modifice discursul violent al omului politic de stânga, mai précis al conducătorului/ conducătorilor unei mişcări revoluţionare. El a rămas acelaşi ca fond şi diferă foarte puţin ca formă, pastrându-şi scopul : de a cuceri puterea pentru a păstra veşnicia Utopiei.
  • V.I.LENIN
    - “Îl considerăm pe Wilhelm al II-lea un bandit încoronat care merită pedeapsa cu moartea la fel de mult ca şi Nikolai al II-lea[...] Vom curăţa Rusia pentru mult timp de acum înainte. Lucrul acesta trebuie făcut imediat… Arestaţi câteva sute, fără să le spuneti din ce motiv.”
    V. PONTA – ”O să câştigăm alegerile. O să-i băgăm şi în închisoare, să nu vă faceţi niciun dubiu, măcar la asta mă pricep.”
  • V.I. LENIN
    - “Nikolai al II-lea un semi-idiot, slab de minte, un monstru cretin.”
    V.PONTA
    - ”Alături de mulţi oameni în această seară, nu am văzut un preşedinte al României, ci un dictator în delir, a încălcat în acestă seară din nou Constituţia.”
    - “Au primit un delir al unui om rupt de realitate, înconjurat de nişte paiaţe acolo…”
    CRIN ANTONESCU
    - “Deci nu te poţi duce ca un beţiv la cârciumă, când eşti şeful statului, să-ţi dai părerea tu asupra istoriei naţionale şi asupra simbolurilor naţionale.”
    - “Domnul preşedinte e neam prost, e limpede. Cumva, e şi ignorant.”
  • V.I. LENIN
    - ”Noi nu recunoaştem nici libertatea, nici egalitatea, nici democraţia muncii dacă acestea încalcă interesele emancipării muncitorilor de sub asuprirea capitalului.”
    - “Sunt sigur că zdrobirea cehilor… precum şi lichidarea chiaburilor care sug sângele poporului se vor desfăşura în mod exemplar, fără milă.
    V.PONTA
    - “Iresponsabilitatea acestor oameni… denotă foarte clar că sunt rupţi de realitate. Trăiesc într-o lume a lor, a celor foarte bogaţi, trăiesc extraordinar de bine aici în România, dar şi în alte ţări. Mai devreme sau mai târziu finalul lor este aproape.“
  • V.I. LENIN
    - ”Spânzuraţi… nu mai puţin de 100 de chiaburi, oameni bogaţi care sug sângele poporului“.
    V. PONTA – “Udrea nu e româncă, trăieşte în lumea ei, a domnului Boc şi a celor foarte bogaţi care trăiesc bine furând banii românilor.”
  • V.I.LENIN
    - ”Îl vom pune pe fiecare (ofiţer) sub comanda unui comisar… Poate că ar fi nevoie de doi comisari care să ştie să-şi folosească pumnii.”
    V.PONTA – “Am vrut să îl bat pe Emil Boc şi nu m-a lăsat Dan Nica. Şi pe 1 octombrie mi-a zis: ‘Victore, de ce nu te-oi fi lăsat?!’ Şi acum regret, dar poate mai am ocazia.” (intalnirea cu organizatia PSD Arges)
  • V.I. LENIN
    - ”Guvernul se clatină. Trebuie să-l strivim cu orice preţ! Dacă aşteptăm ne autocondamnăm la moarte.”
    M.DIACONU(senator PNL)
    - ”Această revoltă nu trebuie să se oprească până nu vom atinge ceea ce ne trebuie: «Jos Băsescu!». Nu pentru că noi vrem Jos Băsescu!, ci pentru că trebuie Jos Băsescu!
  • V.I.LENIN
    - “Bătrânul bolşevic avea dreptate să-i răspundă afirmativ cazacului care îl întrebase dacă fură: sigur că da, acesta este bolşevismul; furăm ceea ce s-a furat mai înainte”.
    V.PONTA
    - “Sistemul de furt, de fraudare şi de cumpărare a voturilor. Ştiam asta, ştiam că ne batem cu ei în felul ăsta. Trebuia să câştigăm la 10 procente ca să fim siguri de victorie, nu am câştigat la 10, probabil că am câştigat decât la trei patru şi atunci sistemul lor a fost mai bun”.
  • V.I. LENIN
    - “Războiul claselor reprezintă lupta unei părţi a poporului împotriva celeilalte… este lupta proletarilor sau a muncitorilor împotriva propietarilor sau a burgheziei.”
    CRIN ANTONESCU (către sindicalişti)
    - “Nu ştiu pe cine veţi vota, dar vă iubim, suntem alături de voi şi vă spunem bine aţi venit! Mulţi dintre voi, cei care acum, fără a fi membri ai vreunui partid politic, votanţi sau simpatizanţi ai USL, mulţi ne-aţi întrebat «când ne scăpaţi de ăștia». De ăştia nu putem scăpa decât împreună. De aceea vă spun, bine aţi venit, scăpăm de ăştia!“

Ultima Ora

EXCLUSIV! Adrian Năstase și-ar putea executa sentința la penitenciarul de femei de la Târgșor

Share via email
Adrian Năstase în uniforma penitenciarului de femei de la Târgșor
Adrian Năstase a fost condamnat astăzi la 2 ani de închisoare, cel puțin până la recurs şi sentința definitivă.
Surse din anturajul lui Adrian Năstase ne-au declarat că fostul premier este pesimist în privința recursului, așa că și-a făcut deja planuri pentru cei doi ani după gratii.  Potrivit acestora, în cazul în care va fi condamnat definitiv, Adrian Năstase le va cere judecătorilor să-i mute executarea pedepsei la penitenciarul de femei de la Târgșor.
Principalul motiv invocat de Adrian Năstase ar fi aglomerația din închisorile pentru bărbați, numărul de ouă pe metru pătrat fiind mai mare decât cel de la Cornu. De asemenea, fostul premier are o aversiune față de semnele de circulație, pantofi, perii de 15, perii de 20, bidinele și alte produse care se fabrică prin închisori.
„Închisorile de femei sunt, de obicei, mai goale, iar muncile mai frumoase. Domnu’ Adrian poate să picteze sau să croșeteze ciorapi și milieuri”, ne-a declarat sursa noastră din anturajul lui Adrian Năstase.

vineri, 27 ianuarie 2012

Georgică Cornu, proprietarul firmei Confort




Firma milionarului timişorean Georgică Cornu, Confort, a depus la o licitaţie pentru o lucrare la un drum  judetean un document al CNADNR falsificat. Acun 2 saptamani s-a descoperit ca aceiasi firma a depus acre false la o licitatie la ARAD. Daca in orasul de pe Mures licitatia a fost amanata, la Mehedinti licitatia a fost castigata de Condort

În primăvara anului trecut, Consiliul Judeţean Mehedinţi a organizat o licitaţie pentru proiectul „Reabilitare DJ 606 (limită judeţ Dolj) - intersecţie DJ 566, judeţul Mehedinţi". Concret, a fost scoasă la licitaţie lucrarea de modernizare a 65 de kilometri de drum judeţean, proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de lei, din care 85% sunt bani europeni. Printre participanţii la licitaţie s-au numărat şi firma SC Confort SA, deţinută de „regele asfaltului din Banat" Georgică Cornu, şi firma craioveană SC Erpia SRL (în asociere cu o societate din Bucureşti).

În urma licitaţiei, asocierea formată din Erpia şi firma bucureşteană a fost descalificată. Printre documentele depuse de firma câştigătoare, Confort, se află, însă, şi un document emis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Actul este un „certificat privind experienţa antreprenorului", care atestă că societatea a mai executat lucrări similare. La solicitarea Erpia, CNADNR a transmis o adresă prin care a arătat că nu a emis un astfel de document, cel despre care făceau referire reprezentanţii Erpia fiind fals.

Metoda prin care s-au falsificat actele Primăriei Timişoara pentru „regele asfaltului” din Banat a fost dezvăluită! Procurorii încă dorm

„Documentul este lovit de inopozabilitate întrucât a fost întocmit cu nesocotirea unor cerinţe de publicitate, cum ar fi lipsa unui număr de înregistrare de la sediul societăţii noastre sau lipsa datei de pe actul indicat. În consecinţă, documentul nu este recunoscut ca valabil de către CNADNR", a confirmat, pentru „Adevărul", purtătorul de cuvând al DRDP Timişoara, Cosmin Ţântă. 

Falsuri ignorate pe toate fronturile

Firma care a fost declarată respinsă a contestat licitaţia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). În contestaţie, reprezentanţii firmei reclamă o serie de argumente tehnice pentru care firma Confort a câştigat în mod ilegal licitaţia. Unul din aspectele reclamate de reprezentanţii Erpia se referă şi la documentul falsificat. „Consiliul constată că acesta (n.r. - documentul) a fost depus în copie legalizată prin încheierea de legalizare a notarului Cinca Remus, deci nu pot fi făcute comentarii asupra conformităţii documentului depus în cadrul procedurii cu originalul acestuia", se arată în decizia CNSC, prin care contestaţia a fost respinsă.
Actul pe care Compania Naţională de Drumuri nu-l revendică

Fără altă cale de atac pe linie administrativă, reprezentanţii firmei Erpia au contestat licitaţia în instanţă. Motivele invocate cu ocazia contestaţiei de la CNSC au fost prezentate şi aici, fiind chiar argumentate. „Legalizarea actului de către un notar public nu înlătură suspiciunile privind legalitatea sa, întrucât legalizarea documentului ar fi trebuit să cuprindă toate paginile sale (nu apar ştampila şi semnătura notarului), ştampila prezentată drept probă şi reţinută de CNSC nu dovedeşte că încheierea se referă la documentul în cauză", au arătat reprezentanţii Erpia, în instanţă.

Tupeu: „Sunt simple suspiciuni"

Mai mult decât atât, la dosar a depus o întâmpinare şi Consiliul Judeţean Mehedinţi. În documentul emis de CJ Mehedinţi se arată punct cu punct de ce firma „regelui asfaltului" trebuie declarată câştigătoare a licitaţiei. „Toate documentele prezentate au fost considerate conforme, îndeplinind condiţiile solicitate prin fişa de date a achiziţiei. Asupra veridicităţii datelor înscrise în aceste documente şi-a angajat răspunderea ofertantul. Contestatarul, dacă doreşte, poate acuza eventual ofertantul SC CONFORT SA de fals, şi în acest sens se poate adresa justiţiei", arată Consiliul Judeţean Mehedinţi în documentul depus în instanţă.

În dosar au intervenit şi reprezentanţii Confort, care răspund cu mult tupeu acuzaţiilor de fals. „În faţa instanţei de judecată nu se pot formula cereri bazate pe simple suspiciuni, neavând vreun temei de drept. În mod corect CNSC a reţinut că nu se poate erija într-un adevărat detectiv la solicitările contestatoarei, bazate doar pe simple suspiciuni", se arată în documentul depus la Curteade Apel Craiova şi semnat de asociatul lui Georgică Cornu, Lucian Caraiman. În iunie 2011, magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, irevocabil, că firma deţinută de „regele asfaltului" din Banat este câştigătoarea proiectului de 100 de milioane de lei.

Georgică Cornu: „Habar nu am"

„Regele asfaltului" din Banat, renume câştigat în urma afacerilor cu statul, susţine că nu ştie nimic de noul caz de fals în care este implicată societatea pe care o deţine. „Nu mă ocup de aşa ceva. Eu nu am nimic, habar nu am, nu am participat eu personal la nicio licitaţie, nu am semnat nicio hârtie, nu am pus pe nimeni să ia vreun document. Dacă nu este semnătura lor, foarte bine, să o conteste", a spus Georgică Cornu, pentru „Adevărul".

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, care ar trebui să se considere lezaţi de falsificarea documentelor care le aparţin, susţin că situaţia a fost transmisă la CNADNR. „Am prezentat punctul nostru de vedere la Bucureşti. Ce s-a întâmplat de acolo, nu ştiu", a spus şeful DRDP Timişoara, Sorin Lucaci.

"Nu mă ocup de aşa ceva. Eu nu am nimic, habar nu am, nu am participat eu personal la nicio licitaţie, nu am semnat nicio hârtie.''
Georgică Cornu om de afaceri

Act nerecunoscut  de cnadnr

Documentul prin care firma lui Georgică Cornu a câştigat licitaţia este un „certificat privind experienţa antreprenorului". La solicitarea firmei concurente, CNADNR a transmis o adresă prin care a arătat că nu a emis un astfel de document.

Alte falsuri ignorate de procurori

Cazul documentelor false depuse de Confort la licitaţia de la Mehedinţi nu este singular. Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni, că firma deţinută de „regele asfaltului" a depus la o licitaţie de la Arad documente ale Primăriei Timişoara falsificate. Singurul lucru bun în acest caz a fost că licitaţia s-a anulat în timp util. În rest, în ciuda dovezilor zdrobitoare de falsuri prezentate de primarul Gheorghe Ciuhandu, procurorii de la Parchetul Judecătoriei Arad încă nu s-au autosesizat pentru a depista cine este autorul falsurilor. O plângere penală nu poate fi luată în calcul pentru că cei din Primăria Arad, condusă de Gheorghe Falcă, refuză să facă acest lucru, iar cei de la Primăria Timişoara au justificat că nu deţin documentele în original.